Că într-o zi – cred că-n curând –
De suflet mi-te-voi lega
Că nu vei mai scăpa nicicând.
Te voi lega aşa cum leagă
Pârâu-şi apa de izvor,
Aşa cum leagă-şi lumea-ntreagă
Speranţele de viitor.
Tu Cosanzene vei căuta...
Dar tu să ştii – să ştii prea bine
Că sufletu-mi nu te-o lăsa
Să te îndepărtezi de mine.
Te-o ţine-n lanţuri aurii,
Te-o dezmierda cu dulci cuvinte,
Ţi-o umple clipele pustii
Cu mângâieri – să fii cuminte.
Probabil, aste vorbe pline
De ceva cald, copilăresc –
Îţi par naive şi puţine –
Dar pot iubi dumnezeiesc.
Căci tu îmi eşti de o mulţime
De ani, iubirea cea dintâi...
Şi vorbe nu-s ca să exprime
Cum te voi face să rămâi
La mine-n suflet şi în gânduri...
Nu prea mult timp – doar cât trăiesc...
Deşi, când scriu aceste rânduri,
Ştiu că şi-n moarte-o să iubesc
Făptura ta...căci tu, iubire,
Mă faci să simt că mai sunt viu –
Nu-mi poate da întreaga fire
Ceva ca tine; o ştii – şi-o ştiu.
Aşa că, te previn, iubite,
Că într-o zi – chiar în curând –
Vei fi cu totu-al meu – şi uită
De Cosanzene şi de-orice-alt gând...
(Adaptare dupa Boris Ioachim)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu