Că debordez de bine – zidind în mine zid
Care să mă ferească de alunecare-n gol –
Când tot mai sumbre gânduri, dau inimii ocol.
În nopţi de insomnie, în patul răvăşit,
Mă chinuiesc să aflu când, unde am greşit?
Mă bântuie păcate, mulţime de frustrări…
Nemulţumiri –cu gloata - din cele patru zări,
Mă tulbură şi-mi strică al zilei început
Şi, ca o boală veche, ceţosul meu trecut,
Mă hăituieşte-ntruna, cu patimă şi zel –
De nu-l iau eu în seamă – mă ia în seamă el.
Umilă plecăciune, uitării îi tot fac –
Încerc să o înduplec, trecutului buimac,
Să-i pună stăvilare, atunci când mă-nfăşoară
Cu un veşmânt de gheaţă, c-o mantie bizară
În care mă pierd zilnic şi mă tot poticnesc…
Uitarea nu m-ajută…deci, azi, sărbătoresc
Minciuna de a crede că debordez de bine
Şi zid de apărare – mai pot zidi în mine…
By Boris Ioachim
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu