Scrisoare catre mama!

"Nici nu stiu cu ce sa incep... hai sa incep cu intamplarea cand aveam 14 ani si eram in cel mai greu examen din viata mea de pina atunci, atunci cand am simtit cu adevarat ca nu esti linga mine, toti copii erau insotiti de mamele, matusile, bunicile... chiar tatii, iar eu eram singura acolo in sala aceea imensa din Iasi, dar am luat examenul mama si am uitat ca nu ai fost linga mine, dar nu pentru mult timp, pentru ca deja un semn de intrebare incoltise in inima mea... ma intrebam de multe ori de ce nu ma iei si pe mine in brate sa imi spui ca ma iubesti, de ce nu imi spui niciodata ca am facut un lucru bun, de ce nu ma privesti niciodata asa cum o privea pe prietena mea, mama ei. Mama, daca o singura data mi-ai fi spus ca ma iubesti as fi fost in stare sa cuceresc lumea pentru tine, daca o singura data ma imbratisai ti-as fi adus luna de pe cer mama. 

Nu ai facut nimic din toate acestea dar eu totusi te-am iubit si inca te iubesc cu disperare, te iubesc asteptand, chiar daca asta va fi doar in vis, ca o singura data sa imi spui si tu ca ma iubesti, poate asa imi voi linisti si eu sufletul mama. Ai fi putut sa-mi ceri orice si ti-as fi dat, puteai cere o mana, un picior, ochii mama, si cu mare drag as fi renuntat in schimbul a doua cuvinte... dar un singur lucru nu ti-am putut da mama, inima mea... aceea a fost si este pentru copiii mei! Daca ei ar avea nevoie de inima mea as renunta imediat la viata pentru oricare dintre ei mama... Asa am inteles eu ca trebuie sa fie o mama, asa simt ca trebuie sa fac orice pentru copiii mei! De unde am invatat lucrul acesta, nu stiu mama, ca de la tine in nici un caz. Poate felul tau m-a facut sa imi iubesc copiii mai presus de viata, de aceea consider comportamentul tau ca lectia cea mai dura pe care am primit-o de la viata... 

Cu toate acestea te iubesc mama, te iubesc si mi-e sufletul greu pentru chinul prin care ai trecut in viata ta si pentru ca ai murit, dar ma simt usurata ca sigur ti-ai dat seama ca poate aceasta suferinta a fost o pedeapsa de la Dumnezeu. 

Te iubesc mama si te-am iertat, te-am iertat din momentul in care am devenit mama. Asa mi-am putut aduna sufletul facut bucati de indiferenta ta. 

Te iubesc mama si iti multumesc ca mi-ai dat sansa in aceasta viata sa pot iubi ca mama. Daca nu ai fi fost tu eu nu existam de aceea mama te iubesc mai mult decat te iubeam acum 5 minute dar mult mai putin decat te voi iubi maine. 

Iti doresc sa fi inteleasa si de Dumnezeu, eu te-am inteles de mult!

Copilul tau, Cezarina!"

P.S. - Iti multumesc Simona, ca scris ceea ce ai simtit! Sper sa nu te superi ca am adresat si eu aceeasi scrisoare mamei mele, decedata acum 7 ani, care nu mi-a spus niciodata "te iubesc"!Am adaptat-o la viata mea, o viata pe care ma bucur ca nu o traiesc si copii mei! Va iubesc, Andrei si Cristina! Sunteti viata mea!