De Ziua Politiei Romane... un altfel de politist! Comisarul sef Vasile Chelaru si scrierile sale.... pe care cu drag le citesc de fiecare data. un real talent in ale scrisului, un om al vorbelor de cele mai multe ori frumoase si calde! Sa-i spunem Politiei Romane "La multi ani" si va invit sa cititi ceva deosebit! Sa-i sarbatorim impreuna pe cei care ne apara...
Motto:
,,,,Poliţiştii sunt acei cari, cu toate
vicisitudinile timpului, cu toate criticile neîntemeiate şi bârfelile
nesocotite, stau strajă neclintită în îndeplinirea datoriei, asigurând cetăţeanului
o odihnă liniştită prin apărarea vieţii şi avutului său’’.
(Raliu
N.Georman, subdirector general al Poliţiei, 1941)
"În urmă cu câtva timp, în preajma
sărbătorilor de iarnă, poștașul a adus o felicitare, trimisă dintr-un cartier
din municipiul Bârlad. Colegul meu –
agent șef principal Rusu Liviu - al cărui nume era scris printre cele cinci
rânduri, așezate pe toată suprafața plicului , la destinatar, mi-a arătat-o
ușor stingherit de gîndul că ar putea fi bănuit de lipsa modestiei. Mi-a explicat în câteva cuvinte că expeditorul este o bâtrână
din cartierul de care răspunde, ca polițist de proximitate:
,,Stimatul și dragul
nostru ”apărător”, vă mulțumesc pentru urări și indicații și vă dorim tot
binele din lume. Anul Nou să vă aducă multă sănătate, bucurii și împliniri,
împreună cu toți cei dragi. Multă putere de muncă ca să ne apărați de rele. Vă
trimit din toată inima un călduros ”La mulți ani!”, ca dumneavoastră să trăiți
cât mine( dar mai bine). Bunica Jana.”
În acea zi, ca în multe altele ce au trecut până atunci, am trăit din
nou acele sentimente speciale, eliberate
din interior de gesturi firești de recunoștință exprimate de oamenii din jurul nostru, care ne apreciază munca, seriozitatea,
profesionalismul. Colegul meu, asemenea multora ca el, dovedind devotament
față de cei aflați la nevoie, omenie, înțelegere, grijă profesională
față de semeni , m-a făcut iarăși mândru de nobila profesie ce-am ales-o, iar fără acest dulce sentiment nu știu câți dintre camarazi, polițiști din tot județul și din
toată țara, ar mai birui permanentele nevoi și griji care, zi de zi, ne consumă
energia și viața.
De mai mult timp, în ziua de 25 martie Poliția Română sărbătorește vârsta la care
a ajuns de când domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica , în 1822, a înmânat Marelui
Agă, Mihăiță Filipescu, Steagul Agiei , PRIMUL DRAPEL al Poliției Române, pe
care era brodat chipul Maicii Domnului și al îngerului aducător al ”Bunei
Vestiri”, iar istoricii spun despre această dată că legalizează funcționarea
instituției .
În această zi este sărbătoare și
în unitatea noastră, sala de festivități, în ciuda mobilierului vechi, capătă o
încărcătură emoțională aparte. Printre cei așezați pe scaune, se află polițiștii
avansați în gradul următor, alții răsplătiți cu avansarea înaintea
termenului, unii recompensați pentru rezultate bune în muncă ori întreceri
sportive, iar cei care nu-și aud numele primesc, alături de ceilalți, mesajele
de felicitare ale invitaților și șefilor ierarhici. Privesc mereu cu drag sala
plină, uniformele de reprezentare, cămașa albă, chipul mai luminos în această
zi a colegelor și colegilor mei, ce exprimă
satisfacția datoriei împlinite, mîndria de a fi polițist.
Suntem ca o numeroasă, dar frumoasă
familie; ne întâlnim la ședințe, acțiuni
și razii, ne auzim la telefon, muncim împreună, cooperăm, analizăm, căutăm
soluții, ne preocupăm, ne străduim să cunoaștem , să prevenim ori să ripostăm
acelora certați cu legea, parcă mai mulți, mai organizați, mai nemiloși, mai
îndrăzneți, mai vicleni. Am înghețat
laolaltă la temperaturi scăzute, așteptând
infractorul despre care știam că va veni
să fure din casa, mașina, magazinul concetățeanului său; am cutreierat
împreună, nopți și zile întregi, prin satele din județ, investigând din casă în casă, din om în om,
pentru a-i găsi pe aceia care au luat
viața altora, animalele, banii strânși pentru zile negre de bătrâni cu palmele
zdrobite de muncă și fața arsă de soare și de lacrimi; am gustat cu toții din
licoarea dulce a reușitei sau cea amară
a neputinței de a-i descoperi pe vinovați.
Aceasta este familia
noastră, unde ne împărtășim temeri care ne copleșesc sufletul la care nu găsim
mereu răspuns, nevoi pe care nu reușim mereu să le împlinim, provocări pe care
nu putem să le cercetăm, dar ne și bucurăm împreună de reușitele noastre
profesionale, de rezultatele copiilor, cu care nu am stat îndeajuns, pe care nu
am putut să-i ținem în brațe cât ne-am
dorit, să-i așteptăm la poarta școlii și
nici la spectacole importante pentru ei noi nu eram în sală, pentru că era
nevoie să fim în altă parte, unde semenii ai noștri se aflau în primejdie.
Noi, polițiștii, ne aflăm
permanent pe câmpul de luptă, într-un război
cu dușmanii nevăzuți din
interiorul societății, unii cu case, mașini de lux și ”gulere albe”, alții
obișnuiți ai penitenciarelor de la vârsta minorității, unii meșteri ai
evaziunii, corupției, înșelăciunilor, alții artiști în ale furtului din genți,
buzunare, locuințe,, magazine, mașini, o parte inventivi, inteligenți, ceilalți
violenți din cale afară, pentru care viața omului nu prețuiește mai mult decât a unei vietăți
oarecare.
Cineva spunea că viața și munca nu se pot despărți, că fără muncă
întraga viață se prăbușește și că atunci când munca nu este făcută cu pasiune,
se înăbușă și moare, iar eu am observat că noi nu ne facem
munca numai ca pe o simplă profesie, ca pe o simplă datorie, profesia de
polițist de fapt a dat sens vieții noastre, este ceva ce va face parte din
ființa noastră întotdeauna.
Îmi amintesc cu drag de-un
coleg care, într-o perioadă când eram copleșiți
de-o avalanșă de infracțiuni, se trezea dis-de-dimineață, trecea prin
zona în care se concentrau o mulțime de
furturi, verifica ușile și ferestrele magazinelor, trecea pe la
locuințele suspecților ca să-și dea seama ce-au făcut noaptea, iar la ora
șapte, printre primii sosiți la treabă, își consemna rezultatele verificărilor.
Nu-i cerea nimeni să facă acest lucru, oamenii ale căror proprietăți le ocrotea
nu au știut niciodată câtă grijă avea de ei un simplu agent de poliție, pentru
a-i adresa măcar o vorbă bună, bunul simț nu-l lăsa să pretindă vreo apreciere,
doar îmi spunea că așteaptă pensia, pentru a avea grijă de nepot și pentru a se
odihni mai mult. Destinul a avut alte planuri cu el, căci la câteva zile după
depunerea documentelor de pensionare a părăsit lumea zbuciumată în care trăim,
trecând în alta, unde și-a găsit odihna veșnică…Din nefericire nu a fost
singurul tribut plătit destinului, aproape în fiecare colectiv existând
amintiri plăcute despre colegi a căror trupuri n-au mai avut puterea de a lupta
cu boli perfide, ce le-a rupt prea
timpuriu firul existenței. Dar viața curge mai
departe ca un fluviu, în urmă rămânând faptele noastre ,prin care vom face
dovada prezenței și utilității în
această lume, iar profesia de polițist
oferă din plin această ocazie.
A fi polițist înseamnă să
iubești oamenii, să ai grijă de aproapele tău,
să-l ajuți la nevoie, să-l povățuiești cu blândețe, să-i aperi familia,
avutul, a fi polițist înseamnă să fii în mulțime om de rînd, dar exemplu
bun de urmat, să asculți necazurile,
supărările semenilor, să ai suflet, să ai rațiune, să ai curaj, să ai dragoste
de neam și de țară.
”Cea mai mare răsplată pentru care trebuie să lupte în viața sa orice
polițist este satisfacția de a putea da cât mai multe probe de integritate,
disciplină și devotament”, spunea, în anul 1888, colonelul Sergiu Voinescu,
prefectul Poliției București.
Privind la o altă scrisoare
de pe birou, am realizat cât adevăr
conțin vorbele înaintașului nostru și cât de actuale sunt. Mâna unui om în
vârstă, pe care mi-l amintesc foarte bine și care m-a impresionat cu prestanța sa, exprimarea clară, punctuală, de
fost funcționar de bancă, a așternut câteva rânduri, abia după ce i-a fost redată liniștea după care tânjea
când l-am întâlnit prima dată: ”În
prezent vin la dumneavoastră cu cuvinte de mulțumire pentru faptul că am fost
ajutați și prin dumneavoastră vreau să mulțumesc și șefului de post din comuna
Grivița pentru că am intrat în posesia bunurilor furate de infractori. Vă
doresc, dumeavoastră și subalternilor
dumneavoastră, multă sănătate și succes în depistarea și pedepsirea
infractorilor, pentru că numai așa vom
avea stimă și respect față de Poliția Română.” Cred că profesia de
polițist are o caracteristică aparte – face ca viața să nu aibă sens
unidirecțional, liniar. Fiecare zi aduce o nouă provocare, o altă încercare la
care trebuie să răspundem. Cetățenii așteaptă de la noi atenție, respect,
sprijin necondiționat, încurajare, siguranță, disponibilitate.
Îmi amintesc o întâmplare
ce mi-a fost relatată , la scurt timp după ce terminasem Academia de Poliție,
cu scopul de a mi se transmite clar care este
menirea polițistului în comunitate.
Odată, un coleg a fost chemat în
toiul nopții pentru soluționarea unei sesizări, deși și-ar fi dorit foarte mult
să nu sune telefonul, însă era de serviciu și n-a apucat să roage pe altcineva
să-l înlocuiască. Era supărat, nedormit, iar figura tristă dădea impresia de
indiferență. Omul din fața sa era agitat, supărat, înfuriat, pentru că fiul
său fusese victima unei tâlhării.
Procedurile obligatorii de audiere, cercetare la fața locului, păreau inutile
pentru tatăl îngrijorat, care înșiruia o seamă de reproșuri, insulte,
nemulțumiri. ” Parcă nu-ți pasă de problema mea, domnule! Dacă era cineva din
familia dumneata într-o situație ca aceasta ce-ai fi făcut?”, zbiera el la
polițistul care se străduia să-i smulgă cu cleștele cât mai multe detalii
legate de infracțiunea reclamată. Acesta, cu voce calmă, privirea blândă,
obosit, a răspuns: ”Aș fi fost mai înțelegător și aș fi avut mai multă
încredere. Nu sunteți singurul care are necazuri.” După o noapte întreagă de cercetări, făptuitorul
a fost prins, prejudiciul recuperat, instanța de judecată a emis mandat de
arestare preventivă, echipa de cercetare se pregătea să meargă acasă, chiar
cetățeanul neîncrezător arăta mult mai ușurat. A înțeles că polițiștii și-au
făcut datoria și a vrut să-i mulțumească celui pe care l-a certat. A aflat de
la colegii lui că plecase în grabă și nici cu ei nu a vorbit. Un sentiment
nemilos de vinovăție l-a frământat neîncetat, așa că a doua zi s-a hotărât să vină din nou la poliție.
Pentru că nici de această dată nu l-a găsit pe polițist a cerut să vorbească cu
șeful poliției. ”Am fost nervos, eram îngrijorat pentru copilul meu, era lovit,
jefuit, eram indignat, dar colegii dumneavoastră și-au făcut datoria. Vreau
să-i mulțumesc omului pe care l-am jignit, însă la început părea că nu mă
ascultă, părea obosit…”, a explicat el, sincer afectat de întâmplare. ”Așa
este, era supărat și era obosit căci de câtva timp tatăl său era grav bolnav.
Când ați sesizat infracțiunea comisă asupra fiului dumneavoastră, colegul meu a
venit de la spital pentru a-și face
datoria, deși tatăl lui avea mare nevoie de el. Dimineață a plecat în grabă
căci primise telefon de la o asistentă medicală. Tatăl său a murit. Nu este
bine să judecăm prea aspru oamenii, dacă
nu-i cunoaștem suficient. Să știți că este un polițist foarte bun”, a
răspuns cu durere în suflet ofițerul.
”Vrednicia
polițistului nu depinde de mărimea gradului său, ci de capacitatea sa
profesională”, afirma dr. Eugen Bianu, subdirector general al Poliției în 1938.
Din nou mi-am arunat ochii pe birou, unde, pe verso unei
ilustrate, erau consemnate câteva rânduri adresate altor colegi ai mei: ”
Stimate domnule polițist Lupu. Stimați polițiști ai Biroului Investigații
Criminale de la Poli ția
municipiului Bârlad, mama mea și cu mine vă transmitem gratitudinea noastră
sinceră acelor polițiști care au participat și contribuit la prinderea
infractorului ce a tâlhărit-o pe mama mea pe 29.11.2013. Reușita dumneavoastră
profesională colectivă i-a ușurat mamei mele trecerea peste ceea ce a urmat a fi o experiență
traumatică tulburătoare. Vă suntem recunoscători pentru demersurile și
acțiunile dvs. colective, diligente și profesioniste, dar și pentru grija și
preocuparea genuină( naturală n.a.) pentru noi, victime de astfel de crime.
Este pe cât de reconfortant, pe atât de liniștitor să știm că există polițiști
de o asemenea calitate și în orașul nostru, care fac posibilă menținerea
ordinii și dreptatea prin lege. Vă dorim mult succes în continuare și
recunoașterea muncii dvs. cât mai largă. Bruxelles, 27 ianuarie 2014.” Un alt coleg afirma, după
citirea acestor cuvinte, că numai pentru o asemenea răsplată merită să fii polițist, nemaivorbind
de celelalte satisfacții pe care zi de zi colegii noștri din tot județul, din
toată țara, le savurează cu satisfacție.
Prin prezenta vă înștiințez că
aduc mulțumiri Poliției Locale Bârlad, deoarece în data de 26.01.2014 am făcut
sesizare la sediul Poliției că s-a pierdut soțul meu meu ( cu probleme de
sănătate, operat la cap). Țin să mulțumesc personalului care s-a preocupat de
găsirea lui, în special dl. Țuțu Dănuț și dl. Pricope( I.J.J. Vaslui n.a.) și
încă alți agenți care au fost la data respectivă de serviciu, la care nu-i știu
numele. Vă mulțumesc pentru promptitudine și profesionalism. 12.02.2014”, arăta o altă scrisoare de mulțumire adresată
la începutul acestui an polițiștilor de
către soția unui om de peste 80 ani pe care l-am căutat ore în șir într-o după
amiază de duminică, din luna ianuarie,
găsit în cele din urmă căzut în zăpadă pe o stradă mai puțin circulată
din orașul nostru, înainte ca frigul
să-i fi suprimat puținele zile care i-au mai rămas de trăit.
Oamenilor care ni s-au adresat,
celor care nu au făcut-o, cetățenilor care au încredere în noi, precum și celor
care mai păstrează sentimente de neîncredere, le transmitem promisiunea că ne
vom face datoria, respectându-ne jurământul de credință, căci ” polițistul să știe că nu are și nu
trebuie să aibă alt judecător decât legea și conștiința lui”, după cum spunea
D.R.Ioanițescu, subsecretar de stat la Interne , în anul 1929 , iar pentru momentele de împlinire profesională și
umană, pentru dragostea față de oameni
și profesie, pentru curajul, dăruirea, devotamentul vostru, dragi polițiști, vă mulțumesc!
Comisar șef de poliție Vasile Chelaru"
De Ziua Politiei, cu drag pentru dumneavoastra dragi politisti din Barlad!
Din partea mea, RESPECT!
C.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu