TU! Este ziua mea si te iubesc!

Sunt singura de ziua mea! Si mi-e un dor de tine de mor! De aceea stau aici si visez....si iti scriu ... 

Simt nevoia sa te ating. Simt nevoia sa te sarut, usor, pe tampla dreapta. Sa iti simt respiratia pe gatul meu. Sa imi plimb degetele pe spatele tau, pe bratele tale, pe coapsele tale. Sa te privesc gol, fara aparare. Sa stai culcat, cu ochii inchisi, sa astepti... Curios si cu teama totodata, la ce se va intampla.

Deocamdata, vei simti doar privirea mea, care staruie asupra ta, recunoscand fiecare por, fiecare curba, fiecare linie. Apoi, iti urmaresc usor, cu un deget, conturul. De sus pana jos si de jos pana sus. E prea putin! Adaug inca un deget, si inca unul...

Mana mea dreapta pe fruntea ta. Ascunde atatea!... Incerc sa iti patrund in minte si nu reusesc. Caut...obrazul stang il ascund in palma. Se portiveste exact. Pentru ca taci. Si astepti...

Linia gatului ma striga. Freamata. Ritmat. Ritmul inimii? Pieptul tau, sus-jos, sus-jos, si iar, si iar...parca ar masura ceva. Timpul? Spatiul?

Bratele iti odihnesc inerte. Ba nu! Misti un deget. Te rog, nu face asta! Il prind, il cert, il pedepsesc cu un sarut. Cu un sarut? Dar raman cu un gust cunoscut...senzatie electrizanta...”Continua! Continua!” – aud si simt imbolduri de undeva, de nicaieri, de peste tot.

Mana mea dreapta apasa cu putere mana ta stanga. Vreau sa se impregneze sarutul pe degetele tale. Mana mea stanga apasa cu putere mana ta dreapta. Ma sprijina, ma ajuta, ma linisteste. Stau deasupra ta. Palmele ma ard si strang. Vreau sa strig. Sau nu... Esti crucea mea!

Ridic privirea, dar miscarea brusca face ca buzele mele sa te atinga. Iar.  Mainile mele nu vor sa te slabeasca din stransoare. Vreau sa te cuprind tot...

Te rog, ajuta-ma sa duc mai departe "povestea"...sa transformam impreuna aceste randuri in realitate...

Am nevoie de tine mai mult decat oricand...