Astazi un elicopter SMURD Iasi a salvat un barbat de numai 42 de ani, venind la Barlad pe calea aerului si aterizand pe zapada, in niste conditii greu de descris. Nu stii ce este curajul pana nu-i vezi pe ei! Pilotii, medicii si asistentii de pe elicopter si de la ambulantele care vin in goana mare sa salveze vieti. Sa nu uitam ca datoram acest SMURD medicului (care nu-i roman de altfel, oare de ce nu ma mir!) Raed Arafat! Proiectul SMURD a fost demarat cu ajutorul voluntarilor, in 1990, la Targu Mures - dupa ce, la Cluj, fusese refuzat -, pornind de la ideea aproape utopica a unui singur om, Raed Arafat, un rezident de origine siriana, care a absolvit medicina in Romania si a revolutionat modul de intelegere a interventiei la urgente medicale in teren. Pentru a ne imagina dimensiunile pasiunii si daruirii sale, trebuie spus ca si-a transformat masina personala in prima “ambulanta” pentru interventiile rapide, fara posibilitatea de transport a pacientului. Experimentarea noului sistem de urgenta, dupa modelul altor state europene, a inceput in septembrie, la Clinica de Anestezie Terapie intensiva, iar SMURD a primit ca donatie din Germania prima ambulanta de reanimare. In octombrie, SMURD deja intra intr-o perioada experimentala de 6 luni. Echipajul era sub coordonarea operativa a Grupului de Pompieri Militari Mures, care punea la dispozitie conducatorii auto pentru ambulanta de reanimare, precum si spatii de cazare si instruire pentru personalul medical. Coordonarea medicala era asigurata in continuare de Clinica de Anestezie Terapie Intensiva. In 20 de ani de activitate, serviciul a reusit sa devina functional in 30 de judete. Nu insa fara sacrificiul suprem: in martie 2003, un elicopter SMURD se prabusea la Cojocna, judetul Cluj. Echipajul se intorcea acasa, dupa ce salvase viata unui copil de o luna. Au murit doi piloti, un medic si un asistent. Trei ani mai tarziu, pe 9 ianuarie 2006, un alt elicopter al serviciului s-a prabusit, toti cei patru salvatori si-au pierdut viata. Dar SMURD merge mai departe, devenind cea mai credibila sectiune a unui sistem de sanatate compromis in Romania.
Un comentariu:
Jos palaria in fata devotamentului acestor eroi!
Octav
Trimiteți un comentariu