“Primul angajat care va intra în grevă de la 1 septembrie”

“Aceasta este scrisoarea mea către colegii din Realitatea Media. Ți-aș fi etern recunoscător dacă ai publica pe site-ul tău apelul meu. Să spunem că vine de la ostașul necunoscut. Nu de alta, dar dacă nu ne recuperăm banii restanți direct în mormânt mergem”. Așa începe un mesaj anonim trimis de “Primul angajat care va intra în grevă de la 1 septembrie”. Un mesaj/apel din care reiese atmosfera de lucru într-un moment de criză. Iată-l:

“Nu vă cunosc pe toți. Mi-ar fi imposibil. La fel cum nu îmi cunosc toți verișorii, toate mătușile. În ambele situații însă suntem o familie. Una numeroasă. În copilărie, când făceam câte o prostie, tata era primul care mă disciplina. Sora mea mai mare nu a încetat niciodată să se împotrivească și să se așeze între mine și el. Cu toate că era conștientă că am făcut o prostie și ar trebui să fiu pedepsit, nu mă putea privi încasând curele peste palme. E o chestie de sânge. E în sângele nostru să fim jurnaliști.

Suntem jurnaliști când îi apărăm pe cei săraci puși de către Guvern să facă sacrificii și mai mari. Suntem jurnaliști când dăm dreptate patronatelor. La fel de jurnaliști când promovăm mișcările sindicale. Nu suntem însă jurnaliști pentru noi înșine.

Am acceptat o situație ciudată – să fim puși în ipostaza de a urla despre încălcarea drepturilor pensionarilor, bugetarilor, PFA-urilor, medicilor, pacienților sau mamelor, dar să fim muți când ni se încalcă nouă drepturile. Cu bună știință continuăm să urlăm pentru alții în timp ce banca ne ia casa, firma de leasing ne ia mașina, Provident vine după împrumutul de 3 lei făcut pentru pâinea zilei de mâine… Cu bună știință aplecăm capul când managerul ne spune că nu sunt bani pentru salariile noastre printr-un mail trimis din Bahamas unde face team-building cu colegii manageri din trust. Cu bună știință acceptăm amenințarea că mâine nu mai avem loc de muncă dacă nu continuăm să acceptăm să lucrăm fară să fim plătiți.

Compostăm cu putere biletul de RATB care a luat locul bonului de la benzinărie. Nervii, frustrarea, depresia, revolta. Toate rămân în autobuz după ce coborâm în fața Casei Presei Libere. Se pierd printre norii de transpirație mascată cu parfumuri de firmă, sunt domolite de vocea ridicată care ne oferă leucoplast cu rivanol la 1 leu. Intrăm în Casa Presei Libere cu capul plecat și ieșim cu capul mână. Sabia managerului nu iartă pe nimeni.

Am transmis live greve generale, greve japoneze, proteste spontane. Am transmis live negocieri între sindicate și guvern, am transmis live negocieri peste negocieri. Măcar atât să fi învățat: să fim solidari. Să protestăm. Să nu mai stăm ascunși sub talpa managerială ci să ne ridicăm pe propriile picioare, să deschidem propriile guri și să ne cerem banii. Să ne cerem drepturile. Să nu mai fim proprii noștri gropari. Cimitirele sunt deja pline.

Newsin, mă auzi?
The Money Channel, mă auzi?
Realitatea FM, mă auzi?
Realitatea TV, mă auzi?
Romantica, mă auzi?

Suntem o familie. O familie cu o voce puternică. Unul lângă altul suntem în stare să ne redobândim drepturile. Dezbinați, să ne fie țărâna ușoară.

Semnat:
Primul angajat care va intra în grevă de la 1 septembrie.”